miercuri, 28 iulie 2010

Brazilia, urmatoarea senzatie in fotbal si politica

In timp ce economia Argentinei este in cadere libera, vecinul si rivalul sau Brazilia se afla in ascensiune pe toate planurile.

Brazilia se vede pe sine ca fiind liderul Americii de Sud - are granite comune cu 10 state, domina coasta Atlanticului in regiune, dispune de un teritoriu si o populatie imense, o clasa de mijloc in ascensiune si de o economie puternica si diversificata, apreciaza Stratfor.

Marea provocare a Braziliei este de a dezvolta si conecta, in acelasi timp, partea rurala a tarii (aflata in centru), cu regiunea cosmopolita a coastei. Acesta este un proces de durata, dar Brazilia este destul de stabila ca tara pentru a face investitiile necesare cu scopul de a-si dezvolta baza industriala, fara a cadea in patima vecinilor sai, care se bazeaza in mare masura pe resursele naturale de care dispun.

Liderii politici ai Braziliei trebuie sa se obisnuiasca, de asemenea, cu un nou guvern sud-african mai putin carismatic, dupa plecarea din functie, in luna octombrie, a presedintelui actual Luiz Inacio Lula Da Silva.

In ciuda faptului ca personalitatea lui Da Silva este cea care a adus Africa de Sud in atentia lumii, multi uita ca fundamentele economiei Africii de Sud au fost puse de predecesorul sau, Fernando Henrique Cardoso.

Brazilia are acum capacitatea de a se promova pe sine atat ca un lider regional, dar si ca un actor global - o realitate geopolitica ce va fi constientizata cel mai bine in 2014, cand Brazilia va organiza urmatoarea editie a Campionatului Mondial de Fotbal.

Desi echipa Braziliei nu a trecut de faza sferturilor de finala la Campionatul Mondial din Africa de Sud, viitoarea Cupa ce se va juca in Brazilia, in 2014, ar putea aduce o perioada extrem de fasta pentru aceasta tara.

Argentina

In domeniul vast al geopoliticii, Argentina are toate avantajele de partea sa. Tara beneficiaza de mari intinderi de pamant arabil si resurse naturale abundente, inclusiv gaz natural. Argentina se bucura de unul dintre cele mai interconectate sisteme de transport pe apa din lume si este, la ora actuala, un mare producator de grane si carne.

Cea mai mare provocare a Argentinei tine insa de leadership. Decade intregi de politici populiste, dictaturi militare si crize economice de amploare au adus deseori tara in pragul falimentului.

Buenos Aires incearca acum sa recastige o parte din credibilitatea fiscala pierduta in ultimii ani, dar datoriile inca apasa greu pe umerii acestei tari.

Argentina va folosi, cel mai probabil, accesul reinnoit de care beneficiaza pe piata internationala a creditelor pentru a face noi datorii si a-si finanta in continuare politicile populiste.

In schimb, aceasta tara ar putea impune masuri dure atat din punct de vedere economic si social, dar si politic, pentru a evita caderea sa intr-o alta criza economica.

In fotbal, la fel ca in geopolitica, Argentina are totul in avantajul sau. Echipa are un atac fenomenal, sustinut de jucatori extrem de talentati, apararea beneficiind, la randu-i, de o soliditate de invidiat. In faza grupelor insa, Argentina nu a avut de facut fata unei opozitii serioase.

Dar chiar si in aceasta faza, antrenorul legendar al Argentinei, Diego Armando Maradona a fost supus criticilor presei in ceea ce priveste lipsa organizarii echipei, a selectiei jucatorilor si incapatanarea de care a dat dovada in luarea deciziilor.

Pana la infrangerea zdrobitoare suferita in faza sferturilor de finala in fata Germaniei (scor 0-4), Argentina era cotata cu sanse serioase de castigare a Cupei Mondiale, pentru a se dovedi inca o data ca, la fel ca in politica, Argentina duce inca lipsa de lideri autentici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu