
Chiar dacă Lady Gaga a intrat în forţă în topul Forbes, pe locul al patrulea, celebra publicaţie de business afirmă că tot Oprah Winfrey este marele cîştigător. Regina televiziunii americane, Oprah Winfrey, şi-a reluat locul fruntaş în clasamentul celor mai puternice şi influente celebrităţi de pe planetă, întocmit de revista Forbes. Topul este presărat de ascensiuni şi coborâri spectaculoase. Oprah a reuşit să revină în frunte după ce anul trecut fusese detronată de nu mai puţin celebra Angelina Jolie - acum pe locul 18, dar şi pentru că, între timp, şi-a rotunjit conturile cu 315 milioane de dolari. Două intrări spectaculoase sunt cele ale superstarurilor seriei de filme pentru adolescente "Twilight", Robert Pattinson, intrat direct pe locul 50, şi partenera sa de platou, Kristen Stewart, pe 69. Editorii Forbes estimează că, cu excepţia unei Lady Gaga sau a Angelinei Jolie, nicio vedetă nu se bucură în acest moment de atâta atenţie. Excentrica Lady Gaga a câştigat "numai" 62 de milioane de dolari, însă este pe primul loc al căutărilor pe Internet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu