joi, 29 iulie 2010

Şi-a înjunghiat fiica şi doi vecini, pentru o bucată de pământ

Un bărbat de 57 de ani din comuna Lunca din judeţul Botoşani şi-a omorât, miercuri seară, fata în vârstă de 24 de ani şi şi-a înjunghiat doi vecini, în urma unui conflict declanşat de la o bucată de teren.

Ionel Iordache şi-a ucis copilul în momentul în care acesta a încercat să intervină în scandalul dintre el şi doi vecini. Tragedia s-a produs la scurt timp după ce Ionel Iordache şi vecinul său, Petru Muscaliuc, de 61 de ani, au avut o divergenţă legată de poziţia gardului care le desparte gospodăriile.

Aflat sub influenţa alcoolului, Iordache a scos un cuţit şi şi-a înjunghiat vecinul în abdomen. Potrivit Agerpres, În conflict a intervenit imediat şi fiul victimei, Vasile Muscaliuc, de 32 de ani, care, de asemenea, a fost înjunghiat.

Fiica agresorului, Mihaela Iordache, a încercat să îşi tempereze tatăl, însă a fost lovită cu un cuţit în spate, în zona inimii, decedând la scurt timp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu